Damian Vulpe, Dirijor, muzicolog

Damian Vulpe (sursă poză banatulazi.ro)

Damian Vulpe s-a născut la Reșița, pe 19 mai 1938. Și-a început formarea la Liceul de Muzică din Reșița, unul dintre primele din ţară, unde prezența la clasa de dirijat coral a lui Ion Românu a fost hotărâtoare pentru drumul său profesional.

Din toamna lui 1955 urmează cursurile Conservatorului Ciprian Porumbescu din Bucureşti, unde a studiat muzicologie, pedagogie şi dirijat coral.

Damian Vulpe este Doctor în muzică, sub îndrumarea Maestrului Marin Constantin, și membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România.

Cariera didactică a început-o la Şcoala şi Institutul Pedagogic Arad, apoi, din 1961, se transferă la nou înfiinţata Facultate de Muzică a Institutului Pedagogic. Din 1990 se implică în reorganizarea învăţământului muzical superior de 5 ani la Timişoara, suspendat din 1979.

Damian Vulpe și-a desfăşurat întreaga activitate în jurul muzicii corale. A fost maestru de cor la Opera Română și dirijor al mai multor formaţii corale: Corul de cameră Carmina Dacica, al Sindicatului Învăţământului, Corul cooperativei Igiena, Corul de expresie germană Franz Schubert sau, mai târziu, Corala Camerata Academica Timisiensis, a studenţilor Facultăţii de Muzică, cu care s-a impus cu deosebire, atingând importante performanţe în ţară şi în străinătate.

Încă din primii ani de activitate în oraşul de pe Bega, Damian Vulpe şi-a îndreptat atenţia spre consemnarea procesului muzical local, şi nu numai, prin diferite cronici, eseuri, studii, portrete de muzicieni şi articole apărute în presa vremii: Creaţia vocal-simfonică românească, Orchestra muncitorilor reşiţeni, Folclorul românesc în creaţia lui Béla Bartók, Zur Geschichte der Temeswarer Musikschulen, Missa „Jubilet” − o creaţie a unui muzician din Banatul mon- tan, Muzicieni cehi şi slovaci în Banatul montan sau Muzica vocal corală în creaţia lui Carl Orff, Dirijorul de cor şi cântul coral (în colaborare cu Ion Românu), 13 Antologii corale, 2 Liturghii (Vidu, Cuteanu), Piese pentru pian (M.Tietz- Cocora) şi Teoria instrumentelor, editată sub titlul de Instrumentele noastre.

Aşa au apărut şi volumele dedicate compozitorilor G. Ph. Telemann, Iosif Velceanu, Alma Cornea-Ionescu sau Margareta Tietz-Cocora, precum și ciclul Solidar cu…: Solidar cu scena lirică, Solidar cu podiumul de concert, Solidar cu cântarea corală şi, în limba germană, Solidarisch mit dem Musik-Geschehnis.

Toate realizările pe plan didactic, dirijoral sau muzicologic au fost apreciate, în decursul anilor, cu nenumărate distincţii, diplome, titluri de laureat sau diplome de excelenţă, culminând cu premiul Pro Cultura pentru întreaga activitate.

Viorel Cosma i-a acordat lui Damian Vulpe un loc de cinste în volumul IX al lexiconului Muzicieni din România, apărut în 2006, la Editura Muzicală din Bucureşti.

• De ce este important un festival coral pentru un oraş ca Timişoara?

Fiecare festival sau concurs coral are un impact asupra susţinerii şi sprijinirii cântării corale. Aproape nu se poate concepe o activitate corală fără asemenea momente, care trebuie, însă, bine gândite, astfel încât să aibă un nivel artistic bun şi o participare râvnită şi stimulatorie. Desigur, o atenţie deosebită trebuie acordată repertoriului, impus sau nu, dar care să conțină lucrări noi, în proporţie de cel puţin 20%.

Repertoriul trebuie să fie variat şi atractiv, atât pentru cel care execută, cât şi pentru cei cărora le este destinat, ascultătorii. Compozitorii trebuie să vină în întâmpinarea conducătorilor ansamblurilor, oferindu-le lucrări de diferite grade de dificultate, pentru 2, 3 sau 4 voci, eventual cu acompaniament de pian, orgă, percuţie sau alte instrumente.

Demararea festivalului VOX MUNDI vine cu un exemplu bun, care ne duce la ideea că fiecare formaţie corală profesionistă ar putea sprijini un cor de copii sau de adulţi, poate chiar un festival sau concurs.

• Concurs sau festival? De ce?

Festivalul este de preferat, mai ales la început, deoarece stimulează, fără reţineri, mai multe formaţii, și este mai atrăgător, pe când concursul poate să aducă pentru unii descurajarea, invidia şi nemulţumirea, care pot înfrâna dezvoltarea. Totuşi, nu trebuie omis concursul, pentru a arăta şi o ierarhizare valorică, mai ales la corurile de valoare, precum cele ale școlilor de specialitate, unde activitatea corală este obligatorie.

În orice caz, festivalul coral este un eveniment important, dacă este conceput în această direcţie şi cu responsabilitatea necesară, dar în oraş trebuie să existe un cor, o atmosferă propice muzicii corale. Ba mai mult, e chiar necesar, cu precădere acolo unde există o specificitate în această direcţie, să existe şi un festival care vine să întărească şi să consolideze activitatea corală şi creşterea atractivităţii ei.

• Copiii şi tinerii nu mai sunt atraşi de cor, considerat „old school”, demo­dat, depăşit, prăfuit etc. Cum credeţi că putem schimba această mentalitate, ca să atragem copiii (şi părinţii, de altfel) spre cântul coral?

Muzica corală a rămas închistată în vechile tipare, mai ales dacă ne gândim la repertoriu. Cântecele bunicilor sunt frumoase, dar nu trebuie să ne sufoce. Tineretului trebuie să i se ofere şi ceva pe măsura dorinţelor sale, dar sub o îndrumare competentă, stimulatorie şi foarte atrăgătoare. Cei care conduc un cor trebuie să cunoască realitatea şi să se adapteze situaţiilor, fără, însă, să cedeze din exigenţele muzical-interpretative ale unui astfel de demers. Stimularea activităţii corale nu trebuie pusă pe planul doi, ci realizată și prin diferite înlesniri materiale – costume atrăgătoare, concerte în ocazii deosebite, deplasări, excursii şi o atmosferă binevoitoare şi caldă.

„Cântatul în cor nu trebuie privit ca o activitate extraşcolară, ci una strâns legată de şcoală, de educaţie, de creşterea spirituală şi de comuniunea între semeni.”

• De ce să alegem cântatul în cor ca activitate extraşcolară? De la ce vârstă se poate cânta în cor? Care sunt beneficiile acestui gen de ac­tivitate în plan fiziologic, psiho­-social şi al educaţiei muzicale? De ce cor şi nu canto clasic sau muzică uşoară la 8-­9­-10 ani?

De fapt, cântatul în cor nu trebuie privit ca o activitate extraşcolară, ci una strâns legată de şcoală, de educaţie, de creşterea spirituală şi de comuniunea între semeni. De la începuturile existenţei şcolii, corul a fost parte integrantă a educaţiei, fiind printre obiectele şi obiectivele de bază ale acesteia, aşa că, şi azi, corului îi stă bine integrat în activităţile şcolare obişnuite. Prin cor, celor care au voce, simţ ritmic, claritate intonaţională şi sunt ușor disciplinabili, li se dezvoltă un caracter frumos, prin care se poate realiza creşterea şi hrănirea spirituală a celor care ne vor urma. Odată cu clarificarea fiziologică a vocii, corul poate integra și elevi din clasele primare, cu o mică pauză la schimbarea vocii, în pubertate, urmând ca apoi să revină cu o forţă reală în ansamblul muzical. Beneficiile activităţii sunt, desigur, cele pomenite mai sus, dar cea mai importantă este comuniunea artistică spirituală care se încheagă prin cântatul în cor. La vremea potrivită, cantoul clasic poate cizela vocile coriștilor şi este binevenit doar subordonat necesităţilor cântului colectiv. Cât privește muzica uşoară, ea poate fi abordată, eventual, doar ca gen, în direcţia repertorială.

• De ce credeţi că proiectele de revigorare a muzicii corale nu se află pe lista de „preferinţe de finanţare” a instituţiilor publice şi a sponsorilor?

Forurile culturale, şcolile, asociaţiile de tineret, şi nu numai, au obligativitatea şi chiar menirea de a susţine şi sprijini activitatea corală la toate nivelele de vârstă, dar, în primul rând, la cei tineri, care trebuie călăuziți spre preocupări culturale muzicale de calitate, care au o influență majoră în dezvoltarea spirituală, dar şi existenţială, a conviețuirii între oameni.

Madrigalul

Damian Vulpe
Articol scris pentru revista ORIZONT, după al doilea concert al Corului Madrigal la Timişoara, 1973

În amintirea noastră, ecoul celor două concerte ale corului Madrigal, susţinute în cadrul ediţiei a II-a a Festivalului Timişoara Muzicală, mai dăinuie încă şi azi. Parcă ni s-au impregnat pentru totdeauna sonorităţile splen- dide ale muzicii renascentiste sau acel Ritual pentru setea pământului de Miryam Marbé, care, prin Madrigal, a devenit un simbol al muzicii corale româneşti contemporane. Şi iată că actuala ediţie ne-a rezervat surpriza plăcută de a reasculta această măiastră formaţie.

Dar prezenţa Madrigalului, aici la Timişoara, trebuie privită din mai multe unghiuri. Concertul de la sala Liceului de Muzică a venit să marcheze punctul culminant al Festivalului, ridicând, totodată, şi prestigiul acestuia, mai ales dacă ne gândim că, doar cu câteva zile înainte, Madrigalul a concertat cu succes unanim recunoscut în cadrul prestigiosului Festival Primăvara la Praga. De asemenea, concertul de joi seara este unul din şirul celor care marchează un deceniu de activitate al renumitului cor de cameră. Publicul meloman a umplut sala până la refuz, mânat de ardenta dorinţă de a reasculta Madrigalul, şi de a-i aduce, prin aceasta, omagiul binemeritat.

Madrigalul a devenit, într-un deceniu — perioadă relativ scurtă, dar deosebit de fructuoasă — prima formaţie corală a ţării care reprezintă arta corală românească pe întregul glob. Ea a devenit pilduitoare şi stimulatorie în renaşterea formaţiilor corale şi a cântului coral românesc. Fiecare formaţie, fie ea mai nouă sau mai veche, amplă sau camerală, îi urmează exemplul. În toate centrele muzicale ale lumii şi-a format un prestigiu, prin nenumăratele concerte susţinute sau prin simpla difuzare a înregistrărilor. Când mă aflam, cu doi ani în urmă, la Berlin, ca participant la Seminarul dirijorilor de cor, peste tot se vorbea despre corul Madrigal, iar eu eram mereu solicitat să vorbesc despre această formaţie, despre munca, repertoriul şi succesele ei.

Programul ales pentru concertul timişorean a constituit un portret viu al formaţiei. Începând cu lucrări din literatura renascentistă şi până la ultima lucrare românească contemporană, am putut urmări desfăşurarea cântului liber, fără efort, sugestiv şi colorat, al celor 38 de cântăreţi, îndrumaţi cu competenţă de dirijorul lor. Corul a sunat ca un unic instrument de înaltă perfecţiune şi măiestrie interpretativă. Fiecare lucrare în parte a respectat specificul epocii, al creatorului şi al compoziţiei. Primele două madrigale (Quandro retrova de C. Festa şi Soave fia il morir de G. P. da Palestrina), în sonoritatea lor delicată, ne-au amintit, parcă, de sunetele regalului, vechea orgă pozitivă. Ştrengărescul Un jour je m’en allai de J. de Wert sau antrenantul Margarita dai corai de O. Vecchi, au adus apoi o uşoară vioiciune, un contrast. Dar cele mai emoţionante interpretări le-au obţinut Weep, o mine eyes de
J. Bennet şi Ave Maria de T. L. da Vittoria.

Majoritatea lucrărilor din program au aparţinut, însă, muzicii româneşti, începând cu cele două emoţionante bocete pentru cor de femei Fire trandafire şi Găzduţa, din trecutul îndepărtat, până la recenta Remember Hiroşima a lui Dan Buciu, în care corul vorbit, recitarea şi banda magnetică şi-au adus aportul în cutremurătoarea înfăţişare a celor întâmplate în îndepărtata Japonie. Din aceeaşi sferă emoţională, Bocetele străbune de Alexandru Paşcanu, o realizare în domeniul scriiturii corale româneşti, a suscitat o gamă largă de stări sufleteşti, emoţionale. Apoi corul ne-a prezentat câteva lucrări în care am distins admirabila familiarizare cu noile mijloace de expresie. Aforismul VII de Ştefan Niculescu, Fluieraşi şi buciume de Mihai Moldovan sau Cleanţ din Suita pentru cor de copii, de Liviu Glodeanu, au fost nu numai interesante, dar şi convingătoare. Fiecare op, în parte luat, este o izbutită a genului, iar interpretarea dată de corul Madrigal, o revelaţie.

Şi toate acestea se datorează în primul rând dirijorului, artistului emerit Marin Constantin, iniţiatorul şi fondatorul Madrigalului, „maestru între maeştri” al cântului coral.