• De la ce vârstă se poate cânta în cor şi care sunt beneficiile acestui gen de activitate în plan fiziologic, psiho­social şi al educaţiei muzi­cale?

Omul este legat de muzică de la vârste fragede,până la adânci bătrâneți; o ascultă, o practică vocal și/sau instrumental, se identifică cu muzica pe care o preferă. Adesea, copilul cântă spontan, fredonează. Ce îi place, simte nevoia să împărtășească cu prieteni, colegi, tovarăși de joacă. Iată de ce cântatul în grup, la orice vârstă, este deseori preferat celui individual, solistic, mai „egoist”, mai vedetist, mai intimist. Ființa umană preferă socializarea în locul izolării, a ruperii de comunitate.

Pentru copiii de peste 5-6 ani, practicarea muzicii în grup (coral, instrumental sau vocal-instrumental) este un mod de a-i face pe cei mici să petreacă timpul în plăcut și cu folos, pentru cultivarea bunului gust, ordonarea comportamentului, dar și a intelectului – muzica având reguli precise în desfășurarea și în conceperea ei. Odată întipărite, aceste repere rămân valabile și mai târziu!

• De ce cor şi nu canto clasic sau muzică uşoară la 8­-9­-10 ani?

Solistica este pentru puținii aleși şi poate, uneori, crea monștri!

• Credeţi că un festival coral poate deveni un eveniment „de brand” al unui oraş? Dar al Timişoarei, mai cu seamă în contextul dobândirii recente a titlului de „capitală europeană a culturii”?

În mod sigur! Cred că orașul Debrecen, din Ungaria, este mai puțin cunoscut pe plan internațional ca producător al celebrului cârnat de Debrecen, şi mult mai cunoscut drept locul unde se desfăşoară cel mai important (pe plan mondial!) festival coral internațional Béla Bartók. Pentru asta, însă, e nevoie de ani mulți, constanță în calitate, multă muncă de organizare, parteneri loiali, devotați cauzei.

• Concurs şi/sau festival? De ce?

Se poate și așa, și… așa! Depinde de obiectivele urmărite de organizatori, de finanțarea de care dispun, de calitatea profesională și seriozitatea colaboratorilor și a partenerilor.

• Ce importanţă are un festival co­ ral de calitate ca VOX MUNDI, pen­tru încurajarea creaţiei muzicale contemporane şi punerea în valoare a compozitorilor români?

Deosebit de mare. Într-un festival de asemenea calibru, care va crește necontenit, şi-ar putea face loc și repertoriul autohton recent, de marcă. Și, prin comenzi, chiar și amicale, ar putea apărea și un repertoriu strict contemporan, corespunzător.

Printr-un concurs de compoziție destinat tinerilor compozitori, s-ar putea asigura și o continuare a unei tradiții aproape întrerupte, un schimb valoros, pe termen scurt, dar și lung, de creatori români, care să continue o tradiție valoroasă, trasată de o generație tot mai în vârstă, care dorește să lase „pe mâini bune” importantul segment al creației corale de calitate pentru copii și tineret.

• Copiii şi tinerii nu mai sunt atraşi de cor, considerat „old school”, demo­ dat, depăşit, prăfuit etc. Cum credeţi că putem schimba această mentalitate, ca să atragem copiii (şi părinţii, de altfel) spre cântul coral?

Există două chei ale succesului: practicarea unei muzici de calitate (indiferent de gen!) și un profesor bun, dedicat lucrului pe care-l face.

Dirijorul trebuie să iubească copiii, să ştie să lucreze cu ei, astfel încât să nu transforme repetițiile în torturi medievale (!), să găsească un repertoriu pe placul copiilor, dar și de calitate (muzică și text). Este dificil să cumulezi toate aceste premise favorabile, fiindcă, dacă una lipsește, este foarte greu să ajungi la țintă. Deci… „simplu”… dar, în realitate, foarte greu.

• De ce credeţi că proiectele de re­ vigorare a muzicii corale nu se află pe lista de „preferinţe de finanţare” a instituţiilor publice şi a spon­ sorilor? Cum credeţi că am putea influenţa decizia politică pentru a convinge de valoarea certă a unor astfel de iniţiative?

Nu cred că muzica corală are parte de un tratament negativ preferențial! Este vorba, mai degrabă, de disprețul sau ignorarea culturii de societatea consumistă, globalizată acum, unde nu mai este loc decât pentru distracție! Din păcate, accepțiunea termenului este foarte coborâtă, situată deseori chiar sub standarde minime de civilizație și bun gust. Doriți un exemplu mai adecvat decât fenomenul numit „manele”?

Marea Cultură costă, așa încât politicienii sunt fericiți cu o cultură mediocră, cu atât mai mult, cu cât gustul majorității lor se situează „în zonă”.

Ce trebuie făcut? Tot ce se poate!

Trebuie să ne bazăm pe oameni binevoitori, cu o minte deschisă, de regulă aflați mai degrabă în administrațiile locale, şi mai puţin la etajele politice su- perioare, preocupate de lucruri mult mai „înalte” decât Cultura, Educația sau Învățământul.

Cred că experiențele bune vor germina altele, la fel de bune, și, cu mari eforturi, se va zări și luminița de la capătul tunelului. Pentru asta, trebuie să se implice cât mai mulți oameni care pricep fenomenul cultural și nu sunt indiferenți la ce se va întâmpla cu copiii și nepoții lor, mâine și poimâine.